Climatul geopolitic în vremea domniei lui Constantin Brancoveanu

CLIMATUL GEOPOLITIC

În vremea sa au avut loc intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane în Europa de Sud-Est. Folosind o politică abilă, s-a menținut 26 de ani la domnie. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și târgoveților. A dus o politică externă șovăitoare. Ajungându-se să se dea ajutor lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat, în timpul acestui război, o atitudine de expectativă. Învinuit de trădare de către turci, a fost executat la Istanbul în 1714, împreună cu cei patru fii ai săi.

Anii domniei lui Brâncoveanu au fost marcați de un progres economic și cultural-artistic, de inițiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. A organizat cancelaria statului în vederea întreținerii raporturilor cu puterile străine. Epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale. Astfel s-a creat o sinteză originală națională, prin aportul tradiției răsăritene și a celei occidentale.

Principalele direcții ale politicii lui Constantin Brâncoveanu au fost:
– întărirea rolului domniei;
– reorganizarea sistemului fiscal;
– promovarea unor relații strânse cu Moldova și Transilvania.

Până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a reușit să mențină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, și Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Țării Românești (după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).

Cu Imperiul Habsburgic, domnul Țării Românești a încheiat mai multe tratate secrete. În schimbul anumitor servicii, Brâncoveanu a primit pentru el și pentru familia sa mai multe moșii și titluri nobiliare ale Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană.

În 1709, o conjunctură europeană nefavorabilă și greșelile politice ale lui Constantin Brâncoveanu au dus la dezastrul familiei. Atunci, regele Suediei, Carol al XII-lea, fusese învins de Petru cel Mare la Poltava. Scapată de amenințarea suedo-germană pentru prima dată în istorie, armata rusă a intrat pe teritoriul Moldovei, pentru a lupta cu sultanul.

Brâncoveanu s-a gândit atunci să se alieze cu rușii. I-a scris lui Petru cel Mare o scrisoare în care i-a promis că îl va ajuta cu aprovizionarea armatei. În schimb, țarul i-a trimis mulțumirile sale și 300 de pungi cu aur, pentru plata serviciilor.

Pentru mai multă siguranță însă, Înalta Poartă l-a trimis de îndata ca domn în Moldova pe Dimitrie Cantemir, dușman știut al familiei Brâncovenilor, cu însărcinarea de a raporta Divanului orice mișcare făcută de acesta.

Primul lucru pe care l-a făcut însă Cantemir a fost să se alieze cu țarul.

Prudent, Brâncoveanu a încercat să mențină un echilibru între cele două tabere. El și-a adunat oștile în tabăra de la Urlați, Prahova, aproape de granița cu Moldova. În cazul în care rușii ar fi vrut să intre în Țara Românească, se alia cu ei.

El intenționa însă să rămână de partea turcilor dacă aceștia ar fi fost mai rapizi. Planurile i-au fost date peste cap însă de vărul sau, spătarul Toma Cantacuzino, care împreună cu mai mulți boieri ai lui Brâncoveanu a fugit în lagărul țarului.

Speriat, Brâncoveanu i-a trimis lui Petru cel Mare cele 300 de pungi înapoi, iar turcilor proviziile, contribuind la eșecul militar al țarului, în bătălia de pe Prut (Stănilești, 1711), care s-a văzut nevoit să încheie pace cu turcii.

Sultanul a hotărât să se răzbune. Pentru aceasta a pus la cale un plan, aplicat abia după trei ani, când Brâncoveanu nici nu mai bănuia că ar mai avea dușmani. Toate rudele lui, Cantacuzinii, care îi sprijiniseră până atunci domnia, se întoarseră însă împotriva lui. Brâncoveanu pregătea la vremea aceea nunta fiului său, Radu. Mireasa, fata lui Antioh Vodă Cantemir, se afla la Istanbul.

Pentru a nu supăra Înalta Poartă, Brâncoveanu i-a trimis o scrisoare sultanului, împreună cu 4.000 de galbeni și o blană de samur. Ali Pașa, comandantul oștilor otomane, pregătea atunci o mare lovitură împotriva Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, motiv pentru care s-a decis să-l scoată pe Brâncoveanu din joc înainte de începerea luptelor.

Viclean, Ali Pașa i-a comunicat lui Vodă că Poarta nu se opune căsătoriei. Brâncoveanu a trimis la Istanbul, după mireasă, un convoi condus de domnița Bălașa și de soțul ei. Era pe la sfârșitul iernii anului 1713, când domnița Stanca, una dintre fiicele domnitorului, s-a îmbolnăvit grav. Înaintea morții ea a avut o viziune: pe peretele din fața patului i-a apărut o ceată de turci, care îl ducea pe tatăl ei în lanțuri la Istanbul.

Deși Brâncoveanu făcuse mari eforturi pentru a-i convinge pe otomani că gestul spătarului Toma Cantacuzino (trecerea de partea rușilor în timpul războiului ruso-turc din 1711) nu exprimase și voința sa, o nouă acuzație s-a adăugat la adresa voievodului. Învinuit, după cum spunea cronicarul turc Mehmed Rașid că „adunase multe bogății și arme pentru a se opune și pregăti o răscoală, așteptând ca să-și arate dorința de a domni în chip absolut independent”[9], Brâncoveanu a fost mazilit in 1714, în apropierea Paștilor.

Împreună cu familia sa, a fost dus la Istanbul și închis la Edicule, iar toate averile sale i-au fost confiscate.

ANUL BRANCOVEANU

anulbrancoveanu.ro

Climatul geopolitic în vremea domniei lui Constantin Brancoveanu