Esti in sectiunea: Istorici despre Constantin Brancoveanu

Alexandru Dutu: “Modelul cultural brâncovenesc”

Modelul cultural brâncovenesc

Alexandru Duțu (n. 2 septembrie 1928, București – m. ianuarie 1999, București) a fost un istoric român, cercetător al istoriei sud-estului european (îndeosebi sec. XVI-XIX), istoriei ideilor și mentalităților, specialist în literatură comparată și teolog ortodox.

Paul Cernovodeanu: “Coordonatele politicii externe a lui Constantin Brâncoveanu”

Paul Cernovodeanu Coordonatele politicii externe a lui Constantin Brâncoveanu

Născut în anul 1927, Paul Cernovodeanu a fost absolvent al Şcolii Superioare de Arhivistică, licenţiat în istorie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Bucureşti, unde, în 1970, şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Relaţiile Angliei cu Ţările Române în cadrul politicii sale orientale din perioada !660-1714”. Şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii sale ştiinţifice la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, unde a fost director adjunct între 1990-1997.

Scrisori de familie ale vechilor brâncoveni, de Nicolae Iorga

N IORGA

anulbrancoveanu.ro va ofera publicaţia din 1935, de Nicolae Iorga, intitulată “Scrisori de familie ale vechilor Brâncoveni”.

Arsenie Boca: “Cum au murit Constantin Brancoveanu si copiii sai”

Arsenie Boca Cum au murit Constantin Brancoveanu si copiii sai

Plenipotentiarul venetian la Tarigrad, Andreea Memno, a fost de fata in ziua de 15 august(Sfanta Maria) 1714, la scena executiei lui Constantin Brancoveanu Voda si a membrilor familie sale, ucisi din porunca sultanului Ahmet. In scrisoarea sa catre dogele Venetiei, plenipotentiarul sau raporteaza astfel:

Dr. Veaceslav Goreanu: „Pe lângă grija pentru păstrarea liniştii şi a hotarelor ţării s-a remarcat ca un mare om de cultură”

Personalitatea voievodului Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu a avut o mare influenţă în transformările economice, sociale, politice şi culturale care au avut loc la sfârşitul sec. al XVIII-lea, făcând din Ţara Românească un important centru diplomatic european, dar şi unul de luptă antiotomană. În condiţiile decăderii Imperiului Otoman, dar şi ale sângeroaselor războaie care angajau imperiile din vecinătatea ţării, reuşeşte să se menţină pe scaun între anii 1688-1714, conducând ţara „cu adâncă pricepere şi înaltă priveghere”, „cu blândeţe şi răbdare”, izvorâte din înţelepciunea şi multa-i bunătate”.