ŢARA ROMÂNEASCĂ înainte de Brâncoveanu: domnia şi vremurile lui Mihai Viteazul

ŢARA ROMÂNEASCĂ înainte de Brâncoveanu domnia şi vremurile lui Mihai Viteazul

Deși Radu de la Afumați a reușit să evite transformarea țării în pașalâc, pe fondul expansiunii spre apogeu a Imperiului Otoman, regimul de vasalitate al Țării Românești față de Poartă s-a înăsprit de-a lungul secolului al XVI-lea.

Domnii au început să fie numiți direct de la Constantinopol (nu doar confirmați), iar domniile au ajuns să se cumpere cu bani grei. Mai mult, domnitorul trebuia să plătească anual mucarerul mic și la trei ani mucarerul mare (pentru confirmarea domniei), iar haraciul a ajuns la suma de 155.000 de aspri (de 3 ori mai mare ca cel plătit de Moldova și de 10 ori mai mare ca cel plătit de Transilvania).

Impactul economic a fost unul dur: pătura moșnenilor (țăranii liberi ce constituiau clasa de mijloc în economia predominant agrară) s-a subțiat, multe sate fiind cumpărate de mari boieri. Un astfel de boier, care și-a extins considerabil averea, a fost Mihai Viteazul, ban al Craiovei în timpul lui Alexandru cel Rău și care a cumpărat în 1593 domnia.
Mihai Viteazul a reușit în contextul Războiului celui Lung, să obțină independența și neutralitatea țării față de otomani.

În același an, a izbucnit Războiul cel Lung cu o serie de ciocniri între otomani și habsburgi, întâi în Balcani. Mihai a declanșat rebeliunea antiotomană în 1594, ucigând la început creditorii turci care veniseră cu el în Țara Românească pentru a-și recupera sumele investite în numirea sa ca domn, după care a atacat și cetăți din dreapta Dunării (Hârșova și Rusciuc).

După ce turcii în frunte cu generalul Sinan Pașa au reușit să cucerească Győrul, papa Clement al VIII-lea a încurajat o alianță între Sfântul Imperiu Roman (condus de împăratul habsburg Rudolf al II-lea) și Transilvania principelui Sigismund Báthory.

Mihai a aderat la această alianță, ca și Aron Vodă al Moldovei, în mai 1595. Boierii trimiși să negocieze tratatul și-au depășit atribuțiile și au semnat un acord prin care Mihai devenea vasal al lui Sigismund, probabil din dorința de a îngrădi puterea domnului sporind-o simultan pe a lor. Cu toate acestea, Mihai a acceptat tratatul, deoarece Transilvania era singurul stat vecin ce îi putea asigura spatele în lupta împotriva turcilor.

Marele vizir otoman, Ferhad Pașa, a răspuns la aceste acțiuni proclamând din nou Țara Românească drept pașalâc turcesc. Deși Ferhad a fost demis și executat la scurt timp, succesorul său, Sinan Pașa, a menținut decizia și a pornit cu o armată de circa 100.000 de oameni să o pună în aplicare. Mihai a strâns o armată de 17.000 de oameni, întărită cu un contingent de circa 6000 de ardeleni (din care jumătate secui) și a încercat să surprindă armata otomană interceptându-i înaintarea spre București pe malul Neajlovului.

Desfășurată într-o zonă mlăștinoasă, bătălia de la Călugăreni s-a încheiat nedecis — deși a suferit pierderi grele, armata otomană a rămas suficient de puternică încât să înainteze și să ocupe capitala Țării Românești. Instalat la mănăstirea Radu Vodă, Sinan a început să numească funcționari otomani pentru administrarea noului pașalâc, și a ridicat o întăritură improvizată.

Retras în zona montană, la Rucăr, Mihai a primit un ajutor semnificativ din Transilvania, de la Sigismund. Aron Vodă a trimis și el câteva mii de soldați moldoveni, iar armata rezultată a devenit suficient de mare și de puternică pentru a-i pune pe fugă pe otomani. Aceștia s-au retras din Târgoviște și apoi din București, distrugându-și palăncile pe care apucaseră să le construiască. Pe malul Dunării, bătălia de la Giurgiu a fost un dezastru pentru otomani, retragerea dezordonată peste fluviu soldându-se cu moartea și capturarea a numeroși soldați, trupele neregulate de achingii dispărând cu totul din istorie după acest dezastru.

După alte bătălii și incursiuni peste Dunăre, Mihai a reușit să obțină de la otomani recunoașterea domniei. A recunoscut vasalitatea acestora, dar și pe cea a lui Rudolf al II-lea, dubla vasalitate transformând Țara Românească într-un teritoriu neutru. În 1598, însă, aliatul său Sigismund s-a retras de pe tronul Transilvaniei, lăsându-l vărului său, Andrei Báthory, susținut de Polonia și de turci.

Coaliția antiotomană era însă slăbită astfel prin pierderea unui element-cheie, iar Mihai a primit permisiunea din partea împăratului să pătrundă în Transilvania pentru a-l înlătura pe Andrei. În 1599, el a pătruns cu o oaste munteană prin Pasul Buzău, ajungând în zona scaunelor secuiești unde a strâns încă o armată aliată (întrucât secuii erau nemulțumiți de pierderea privilegiilor și se răsculaseră deja anterior, la Carnavalul însângerat).

În bătălia de la Șelimbăr, Mihai a distrus armata lui Andrei, principele ardelean fiind ucis de secui ca represalii pentru reprimarea revoltei lor de către armatele voievodale. Mihai a devenit guvernator al Transilvaniei în numele împăratului Rudolf. Ulterior, Mihai a pătruns și în Moldova, înlăturându-l pe Ieremia Movilă, dar în scurt timp nobilii maghiari din Transilvania și magnații polonezi influenți în Moldova s-au ridicat împotriva lui Mihai. El a fost învins de aceștia în bătălia de la Mirăslău în Transilvania, și pe râul Teleajen în Țara Românească.

Cu domnia pierdută în toate cele trei țări, Mihai a mers la Praga la sfârșitul lui 1600 și s-a întâlnit cu împăratul Rudolf, care i-a ordonat generalului Basta să-l ajute. După bătălia de la Guruslău, Mihai era aproape de redobândirea Transilvaniei, când Basta, un catolic fervent care nu era dispus să lase țara pe mâna unui principe ortodox, a comandat asasinarea acestuia. Deși acțiunea sa a fost motivată de asigurarea unei forțe capabile să mențină independența sa față de turci, domnia simultană a lui Mihai, pentru scurt timp, în Moldova, Transilvania și Țara Românească avea să fie considerată, după anii renașterii naționale din secolul al XIX-lea, o acțiune precursoare mișcării naționale de unire a teritoriilor locuite de etnici români.

Rebeliunea lui Mihai a fost continuată în Țara Românească de succesorul acestuia, Radu Șerban, care l-a înlocuit pe Simion Movilă, domnitor pus pe tron de polonezii victorioși pe Teleajen în 1600.

Transilvania a trecut printr-o perioadă frământată, generalul Basta încercând să implementeze politici de germanizare și catolicizare în principatul multiconfesional și multietnic, atrâgându-și adversitatea nobililor maghiari și sașilor luterani, care au adus pe tron principi favorabili turcilor. Radu Șerban l-a ajutat pe Basta să îi învingă pe aceștia în bătălia de la Brașov.

Războiul cel Lung a luat însă sfârșit în 1606, iar Radu Șerban a fost înlocuit la domnie cu Radu Mihnea, în condițiile în care Poarta a acceptat să renunțe la transformarea țării în pașalâc și să reducă haraciul.

ANUL BRANCOVEANU

anulbrancoveanu.ro

ŢARA ROMÂNEASCĂ înainte de Brâncoveanu: domnia şi vremurile lui Mihai Viteazul