ŢARA ROMÂNEASCĂ înainte de Brâncoveanu: domnia şi vremurile lui Mircea cel Bătrân

ŢARA ROMÂNEASCĂ înainte de Brâncoveanu Mircea cel Bătrân

Înaintarea otomană în peninsula Balcanică a avut loc în ultimele două decenii ale secolului al XIV-lea. Imperiul Bizantin a fost redus la un mic teritoriu în jurul Constantinopolului, iar Serbia a căzut după Bătălia de la Kosovo Polje. Al Doilea Țarat Bulgar fusese divizat în timpul domniei țarului Ioan Alexandru în trei părți — Despotatul Dobrogei, Țaratul Vidinului și Țaratul de la Tărnovo, aflate în conflict unele cu celelalte.

Turcii au cucerit Tărnovo în 1393 și au ajuns în poziția de a ataca și Țara Românească, stat care sprijinise anterior atât eforturile de apărare ale sârbilor, cât și pe cele ale bulgarilor.

Expediția otomană a fost înfrântă de Mircea în bătălia de la Rovine în 1394 sau 1395, după ce armata otomană a fost hărțuită și mânată spre un loc mlăștinos unde nu s-a putut desfășura împotriva micii, dar mobilei armate române, care cunoștea bine terenul.

Turcii au reușit totuși în acei ani să cucerească și Nicopolul (ultima redută a țaratului bulgar de la Tărnovo), și să transforme țaratul de la Vidin în stat vasal.

În aceste condiții, regele maghiar, Sigismund de Luxemburg (care întreprinsese câteva campanii în Serbia cu scopul de a-i îndepărta pe turci), a cerut ajutorul Papei pentru declanșarea unei cruciade antiotomane.

Deși Europa Occidentală era în toiul schismei apusene, Sigismund a reușit prin eforturi diplomatice, profitând și de o perioadă de întrerupere a conflictelor din Războiul de 100 de Ani, să aducă împreună armate din Sfântul Imperiu Roman, Burgundia, Franța, Anglia și Veneția, alături de cele maghiare și românești.

Armatele combinate au încercat pentru început să recucerească Nicopolul; expertiza lui Mircea cel Bătrân în luptele contra otomanilor nu a fost valorificată, în fruntea armatelor rămânând Sigismund, artizanul marii alianțe antiotomane, în speranța că autoritatea sa și titlul său regal se vor putea impune în fața tuturor ambițiilor cavalerilor de diverse naționalități. Nu a fost așa, Sigismund pierzând controlul asupra avangardei franceze, care s-a avântat mult înspre grosul trupelor otomane și a fost distrusă. Restul armatei s-a risipit, țaratul bulgar nu a mai reapărut, și chiar și Vidinul a fost transformat în pașalâc turcesc.

Otomanii au mai încercat multiple campanii împotriva Țării Românești, dar Mircea, aliat atât cu Sigismund cât și cu Vladislav al II-lea al Poloniei, a reușit să le facă față, cucerind și despotatul Dobrogei între 1406 și 1417, mai ales după ce Baiazid a căzut prizonier în urma bătăliei de la Ankara dusă împotriva Imperiului Timurid din est. Mircea a profitat de ieșirea la mare pentru a comunica și pentru a-și coordona eforturile și cu diversele emirate anatoliene inamice otomanilor din vecinătatea nord-estică a imperiului.

Urmașii lui Mircea au continuat rezistența antiotomană, în special Mihail I și Dan al II-lea, dar indispoziția boierimii pentru lupte ce implicau tactica pământului pârjolit au făcut ca Țara Românească să accepte să plătească tribut otomanilor în scopul păstrării autoguvernării. Dan al II-lea a avut de înfruntat în special tentativele otomanilor de a-l impune pe tron pe Radu Prasnaglava (Chelul, sau Cap Sec), un voievod prootoman, care a reușit în patru rânduri să ia tronul, Dan reușind să revină însă de fiecare dată până în 1431. Numeroșii fii ai lui Mircea cel Bătrân s-au luptat însă între ei pentru tron, două linii de succesiune fiind principalele rivale — Dăneștii (familia lui Dan al II-lea) și Drăculeștii (familia lui Vlad Dracul).

ANUL BRANCOVEANU

anulbrancoveanu.ro

ŢARA ROMÂNEASCĂ înainte de Brâncoveanu: Mircea cel Bătrân