Teritoriul iniţial al Ţării Româneşti

EUROPA LA 1300

În vremea formării sale, Ţara Românească, voievodat, se mărginea spre nord-vest peste Carpații Meridionali și o parte din Carpații Orientali cu Regatul Ungariei, iar spre sud și est, peste Dunăre, cu țaratele bulgare de la Vidin, Tărnovo și Silistra și apoi cu Imperiul Otoman după ce acesta a cucerit respectivele țarate.

Frontiera a cunoscut unele fluctuații, voievozii Țării Românești deținând sporadic și teritorii la nord de Carpați (cum ar fi Țara Făgărașului și Amlașul). De asemenea, curând după apariția Imperiului Otoman la Dunăre, acesta a incorporat în teritoriul său cetățile Turnu și Giurgiu și mai târziu Brăila cu zona înconjurătoare, teritorii deținute până la 1829. Anterior, Mircea cel Bătrân a stăpânit și despotatul dobrogean cu capitala la Kavarna.

Frontiera nord-estică a rămas multă vreme nedefinită, cât timp procesul de coagulare a voievodatelor românești din spațiul extracarpatic a fost în desfășurare. Moldova, celălalt nucleu al acestei coagulări statale, a apărut la câteva decenii după Țara Românească în zona Suceava și s-a extins treptat spre sud.

Pe la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea, domnii moldoveni percepeau vama către Țara Românească la Bârlad, iar domnii munteni percepeau vama către Moldova la Buzău, cele două orașe aflându-se la o distanță considerabilă, ceea ce arată că granița nu era bine definită. Țara Românească a stăpânit în fazele inițiale și teritoriul denumit astăzi Bugeac, deținând temporar cetatea Chilia (pierdută însă în fața tătarilor Nogai înainte de sfârșitul domniei întemeietorului țării, Basarab I).

De asemenea, Radu cel Frumos a stăpânit Țara Vrancei, el înființând aici cetatea Crăciuna.

În timpul conflictelor cu Ștefan cel Mare, însă, succesorul său, Basarab al IV-lea cel Tânăr, a pierdut acest teritoriu, după ce voievodul moldovean a invadat nord-estul Munteniei, arzând orașele Brăila și Râmnicu Sărat.

Atunci, la 1482, s-a stabilit frontiera ce avea să rămână vreme de 370 de ani: de la vârful Lăcăuți, de-a lungul râului Milcov până la vărsarea sa în Putna, apoi pe Putna până la vărsarea în Siret și pe Siret până la vărsarea în Dunăre.

Punctul de vamă muntenesc fusese la acea vreme deja mutat de la Buzău la Râmnicu Sărat, iar apoi, după ce mica așezare Focșani a căpătat statut de târg, având două părți — una moldovenească la nord de Milcov și una muntenească la sud, el a devenit punct de vamă de ambele părți.

ANUL BRANCOVEANU

anulbrancoveanu.ro

Teritoriul iniţial al Ţării Româneşti